Am fost ales membru și secretar al unei comisii foarte importante, prin care voi putea contribui la bunăstarea populației și vor consolidarea economiei.
România a început negocierile de aderare la cea mai importantă organizație economică mondială, Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. OCDE este un „club de elită” care reunește 38 dintre cele mai dezvoltate economii ale lumii. Pentru România, după aderarea la Uniunea Europeană și NATO, cel mai important obiectiv este aderarea la OCDE, întrucât acesta va îmbunătăți gradul de încredere a țării noastre, va aduce investitori noi, va consolida economia crescand astfel bunăstarea populației.
În calitate de membru al comisiei de aderare, voi fi implicat în procesele care vor facilita toate acestea.